Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la sfarsitul anilor 70 -inceputul anilor 80, vedem acum in anul
2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai
scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam
ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50
de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici
despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie
si la politica mai mult decat cred batranii, care
bombane in spatele nostru ca noi nu stim nimic".
Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel,
Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea,
Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii,
ultimii are au strigat Un doi trei la perete stai",
ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar
primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember
Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci
de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau
Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu
pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe
blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere
si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea
groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in
engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY
BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin
Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s`a uitat ori minte
ori nu avea inca televizor.
Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era
ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce
naiba s`a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si
abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau
pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in
cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu
mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ
Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take
That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii
din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen,
cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe
ei daca ii intrebi, muzica a inceput cu Backstreet
Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!"
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou
niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de
la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e`uri,
iar la scoala beam toata clasa dintr`o sticla de suc
fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne`a furat la meciul cu
Danemarca, si poate ca tot noi i`am trimis 10000 de
mailuri de dulce".
Noi nu ne dadeam bip`uri, ne fluieram sa iesim afara,
noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim
actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation
ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne
plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau
Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau
Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe
gura! pe cine iubeam".
Noi suntem cei care inca au mai cerut (sau li s`a
cerut)prietenia", care inca roseam la cuvantul SEX",
care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa
si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat
mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi
acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si
cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din
greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special
sa nu fie desfacut de copii, nu ne`am spalat pe maini
dupa ce ne`am jucat cu toti cainii si toate pisicile
din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am
tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit cum s`a tras la Revolutie, noi am fost
martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi
am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au
auzit`o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem
minte emisiunea Feriti`va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
first-timers...
Daca esti de`al nostru... Felicitari!
Ar fi mai multe de spus: noi suntem cei care stateau la cozi o zi intreaga ca sa putem cumpara cateva oase de porc, facand chiar cu schimbul uneori, cu buletinul in mana pt ca se dadeau cu ratia. Noi suntem cei care nu trebuia sa le spunem celorlalti ca tata asculta Europa libera, si tot noi trebuia sa vorbim in soapta despre Ceausescu ca sa nu ne auda vecinii. Parintii nostri sunt cei care trebuiau sa circule doar in zilele impare sau pare...
Noi mergeam in tabere cu tovarasa invatatoare si faceam tot felul de nebunii. Tot noi spuneam o gramada de bancuri cu Bush, Gorbaciov si Ceausescu, si tot noi ascultam Sabrina, CC Catch, Madonna, Michael Jackson sau "I just called to say i love u" a lui Stevie Wonder. Altii mai ascultau si Pink Floyd.
Tot noi am zdranganit cheile in Piata Universitatii, am mancat bataie de la mineri, si apoi am fost facuti golani. Noi eram toata ziua prin copaci cand se faceau corcodusele si dudele, si puteam ajunge in varful copacului 'cat ai zice peste'. La copacii din fata blocului stiam exact locurile in care poti pune piciorul ca sa te cateri mai repede;).
Tot noi umpream gradinile de cornete, si eram fugariti din fata blocului de diversi...pt ca faceam galagie sau alte prostii. Eu de exemplu scoteam vintilul de la rotile masinilor, pana la urma am fost prins de un vecin, urecheat si dus la parinti (care de fapt erau niste vecini indulgenti). Noi ne mai dadeam hep-uri, hop-uri si alte suturi in c**. Tot noi faceam fumigene din mingi de ping-pong invelite in 'poleiala'( folie de aluminiu luat de obicei de la ciocolata). Mai aruncam si cu betele de chibrit aprinse in tavan, dupa ce le mozoleam in saliva si varul de pe perete;)
Cateodata mai trageam cu tunul: un tub din plastic cu un tub de spary inclus in care bagam niste carbid si saliva, pt a produce binecunoscuta reactie:)
Si cate ar mai fi de spus, poate o sa continuam cu alta ocazie, insa toate aceastea le poti citi si pe La trecut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu