Alienat

Ma simt alienat, fara rost, fara directie, gol pe dinauntru. Am noroc cu prietenii si colegii care ma scot din starea asta, si le multumesc tare mult.
De altfel, nu sunt genul de om care sa fie depresiv sau ursuz. Imi place sa ma distrez, sa zambesc, sa glumesc, si cel mai mult sa iubesc. Imi place viata cu tot ce are ea mai frumos.
Insa acum am obosit sa ma prefac ca ma simt bine si ca totul e ok. Astept deci o schimbare, pe care in mod normal ar trebui sa o caut personal.

Mi-ar placea sa dea ea peste mine, doar sa-mi iasa in cale si sa-mi zambeasca frumos. In rest, voi avea grija sa o urmaresc, sa o descopar, sa-i dezvalui misterele.
Dar pana atunci continuam cu intrebarile grele: "iar de aici incolo, incotro?".
Sunt atatea intrebari la care nu am raspuns in ceea ce ma priveste incat nu-mi vine sa cred ca afisez varsta pe care o afisez.
La varsta mea ar trebui sa stiu ce imi doresc de la viata, peste cati ani voi termina creditul de la masina si cel de la casa, in cati ani ma voi casatori si cati copii voi face, cat timp imi va lua sa ajung manager si apoi director.
Dar iata ca pe mine ma preocupa alte lucruri marute, precum: daca vom avea zapada in Predeal/Azuga/Poaia si daca ma voi putea da cu placa, daca voi mai pleca la Paris, daca ma voi impaca cu ea, unde si cand voi pleca in februarie-martie pentru a ma da cu placa.
Orice alt gand ce presupune responsabilitate este foarte departe de mine. Este 10.45, mi-am terminat programul, fac comanda la un taxiu si plec acasa.

Va salut!
Noapte buna.